Apoteoză

De disperare
aerul se-ngroaşă,
plămânii nu îl mai cuprind,
vedenii triste
balansează mituri,
pe ape tulburi
plumbul aurind.
De disperare
dispărem din gesturi,
privirile se împlinesc cu jind,
nu au nimic să le susţină trena,
jalnice valuri
sparte într-un grind.
Apoteotic
sufletul ritmează,
o melodie de-nserare,
nu mai aşteaptă nimeni,
niciunde nu-i nimic,
e totul plin
de disperare.