Eternitate

Să-i smulgi eternităţii clipa
nu-i la-ndemâna orişicui,
cum nu-i în seama nimănui
să-i smulgă timpului aripa,
Ne ducem precum am sosit,
fără vreun accident atomic,
intrarea-n universul tonic
fiind un somn desăvârşit.
N-a fost nimic, nimic nu e,
oarece zarvă între trceri,
marea ruptură între ieri
şi ziua care nu mai e.

Gară pentru noi

O să-ţi aduc iubito

ofrandă, o vioară,

fără arcuş şi tristă,

un tren fără o gară.

La microfonul gării,

vorbesc de-mi vine rândul,

între atâtea linii

se zbenguie negândul.

Nespusă insomnie

am irosit cu tine,

că-mi pare dimineaţa

deşertăciune.

Zidită strâmb e gara,

în care trenul vine,

când pleacă sentimentul,

alunecând pe sine.