Să-i smulgi eternităţii clipa
nu-i la-ndemâna orişicui,
cum nu-i în seama nimănui
să-i smulgă timpului aripa,
Ne ducem precum am sosit,
fără vreun accident atomic,
intrarea-n universul tonic
fiind un somn desăvârşit.
N-a fost nimic, nimic nu e,
oarece zarvă între trceri,
marea ruptură între ieri
şi ziua care nu mai e.
vineri, 27 ianuarie 2012
luni, 9 ianuarie 2012
Gară pentru noi
O să-ţi aduc iubito
ofrandă, o vioară,
fără arcuş şi tristă,
un tren fără o gară.
La microfonul gării,
vorbesc de-mi vine rândul,
între atâtea linii
se zbenguie negândul.
Nespusă insomnie
am irosit cu tine,
că-mi pare dimineaţa
deşertăciune.
Zidită strâmb e gara,
în care trenul vine,
când pleacă sentimentul,
alunecând pe sine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)